Lansare program mestesuguri Imprimare

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAŢIONAL MULTIANUAL PENTRU SUSŢINEREA MEŞTEŞUGURILOR ŞI ARTIZANATULUI 2018


Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a lansat Programul  naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului 2018.

Începând cu data de 23 iulie 2018, ora 10.00, pe site-ul www.aippimm.ro a devenit activă aplicaţia de înscriere în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului 2018, la această adresă regăsindu-se formularul de înscriere.

Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Beneficiarii programului pot fi operatorii economici: întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din 6 mai 2003, societăţile cooperative, inclusiv societăţile cooperative meşteşugăreşti mixte, persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice în mod independent, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, precum şi asociaţiile profesionale sau fundaţiile, după caz, care se îndeplinesc la data solicitării condiţiile de eligibilitate prevazute în procedură.

Programul constă în organizarea Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2018 pe durata a 3 zile. Perioada estimativă a Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri  este 28-30 septembrie 2018, locația Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti".

În cadrul târgului naţional beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii (meşteşugăreşti şi/sau de artizanat) şi vor putea desfăşura activităţi economice în condiţiile legislaţiei în vigoare. De asemenea, beneficiarii prezenţi la târg

vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesaţi sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru artizanii şi meşteşugarii vor explica şi demonstra practic cum se pregătesc şi se obţin produsele lor.

Tipurile de ajutor financiar de minimis

Se asigură participarea gratuită la târg pentru aplicanţii selectaţi în urma înscrierii în Program.

Vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora (după caz), precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului.

Se acordă finanţare pentru transportul produselor, în cazul în care acestea necesită un transport separat şi nu pot fi transportate în acelaşi mijloc de transport cu beneficiarul. Suma maximă acordată unui beneficiar pentru transport, cumulat, nu va depăşi 2.000 lei.  Vor fi asigurate cheltuielile aferente cazării pentru beneficiar, în cuantum de maximum 1.600 lei/beneficiar pentru maxim patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.


Informaţii suplimentare pot fi obţinute de pe site-ul DPAIPIMM: www.aippimm.ro , sau de la AIMMAIPE Iaşi: B-dul Socola, nr. 206 A-208, etaj 7, Iaşi,  tel.: 0232-46.43.43, 0787.333.536, email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .


Biroul de presă al AIMMAIPE Iaşi