BOX

Evenimente 2016 PDF Imprimare Email

EVENIMENTE 2016

Prin amabilitatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României vă aducem la cunoştinţă lista evenimentelor internaţionale din Europa, care vor fi organizate în perioada următoare, precum şi a unor oportunităţi de afaceri, după cum urmează:

Europa

Turcia

În perioada 19-22 ianuarie 2016 va avea loc la Istanbul Târgul de Agricultură - Eurasia 2016”. În cadrul programului, organizatorul misiunilor oamenilor de afaceri din străinatate împreună cu coordonatorul evenimentului, Ministerul Economiei din Turcia, alături de Secretariatul General al Uniunii Exportatorilor din Anatolia Centrală (OAIB) şi TUYAP TUM Fuarcilik Yapim A.S, vor asigura participarea oamenilor de afaceri la întâlniri bilaterale şi vizitarea târgului. Firmele invitate trebuie sa deţină un potenţial suficient pentru import şi putere de decizie pentru import, de preferinţă să fie cunoscător al limbii engleze, franceze sau germană. Nu vor fi acceptate firmele care au reprezentanţe în Turcia cât şi firmele care au mai beneficiat de gratuitate asigurată de Ministerul Economiei din Republica Turcia.

Cazarea incluzând micul dejun este asigurată de către organizator iar contravaloarea transportului este suportată de către participant. Ministerul Economiei din Republica Turcia va stabili lista participanţilor la această manifestare. Cei interesaţi să participe la acest târg, trebuie să transmită chestionarul prezentat în anexă, completat, până cel târziu în data de 18 decembrie 2015.

Grecia

În perioada 28 - 31 ianuarie 2016 va avea loc Târgul Internaţional pentru Maşini, Echipamente şi Utilaje Agricole AGROTICA 2016”. Evenimentul se va desfăşura la Centrul Internaţional Helexpo din Salonic. În cadrul târgului vor fi prezentate tractoare, vehicule şi tehnică de transport cum ar fi: maşini şi echipamente pentru recoltarea furajelor, cerealelor, plantelor prăşitoare şi porumbului; prelucrarea şi întreţinerea culturilor; cultivarea fructelor, legumelor şi a altor culturi speciale, managementul pădurilor, aplicaţii municipale şi peisagistică; componente, tehnologii de acţionare, piese de schimb şi accesorii; sisteme electronice, software agricol şi agricultură de precizie.

Târgul este dedicat totodată şi protecţiei şi îngrijirii plantelor unde se vor prezenta noi tehnici de management, informare, ştiinta şi cercetare cât şi imput-uri pentru ferme, fertilizanţi, combustibili şi lubrifianţi.

Mai multe detalii despre eveniment şi modalitatea de participare puteţi găsi accesând pagina web: http://agrotica.helexpo.gr/agrotica/en/content/welcome-agrotica-2016.

În perioada 11 - 14 februarie 2016 va avea loc cea de-a 33-a ediţie a “Târgului Internaţional de Materiale de Construcţii, Izolaţii, Uşi şi Ferestre, Obiecte Sanitare, Construcţii Prefabricate INFACOMA 2016” şi în paralel se va desfăşura Târgul Internaţional de surse de energie regenerabilă, ventilare, bazine, aer condiţionat, sisteme de încălzire AQUATHERM 2016”.

Evenimentul va avea loc la Centrul Internaţional Helexpo din Salonic. Organizatorul acestui eveniment oferă posibilitatea de a găzdui, patru sau cinci importatori, acoperind cheltuielile de transport şi cazare, pe toată durata desfăşurării târgului, pentru acestia.

Mai multe detalii despre eveniment şi modalitatea de participare puteţi găsi accesând pagina web: http://aqua-therm.helexpo.gr/aqua-therm/en sau http:infacoma.helexpo.gr/infacoma/en.

În perioada 26-29 februarie 2016 va avea loc cea de-a 26-a ediţie a “Târgului Internaţional pentru Industria Alimentară DETROP-BOUTIQUE (produse alimentare, băuturi, utilaje şi echipamente de ambalare)” şi în paralel se va desfăşura cea de-a 6-a ediţie a “Târgului Internaţonal ARTOZYMA (produse de panificatie, cofetărie şi patiserie)”. Evenimentul va avea loc la Centrul Internaţional Helexpo din Salonic. În cadrul Târgului, organizatorul oferă posibilitatea găzduirii a patru sau cinci importatori din sectorul respectiv, acoperind chetuielile de transport şi cazare, pe durata de desfăşurare a târgului, pentru acestia. Mai multe detalii despre eveniment şi modalitatea de participare puteţi găsi accesând pagina web: http://detropboutique.helexpo.gr/detropboutique/en .

Polonia

În perioada 12-14 februarie 2016 va avea loc “Târgul Internaţional de Peisagistică şi Arhitectura Grădinilor-GARDENIA”, cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, în oraşul Poznan din Polonia. Evenimentul se va desfăşura în Centrul Expoziţional “Tour Salon”,o locaţie unde se prezintă noi platforme de afaceri şi schimburi de experienţe, cu tradiţie în domeniul întâlnirilor B2B, activă de 26 de ani.

Târgul va găzdui peste cinci sute de expozanţi, patronii celor mai mari ferme horticole din Europa, experţi în horticultură, plante şi unelte de grădinărit. În cadrul programului vor fi prezentate utilaje şi echipamente pentru grădinărit, sisteme de măsurare şi monitorizare, materiale auxiliare, sere şi tuneluri, sisteme de udare şi alte accesorii, seminţe, plante şi chimicale, arhitectură şi mobilier de grădină, umbrele, corturi şi acoperişuri, grătare şi accesorii pentru grătare, terenuri şi locuri de joacă.

În paralel se va desfăşura, târgul „Zile Speciale-Sărbători şi Produse pentru Ocazii Speciale”, devenind o parte din Târgul GARDENIA, oferind Programul pentru Cumpărătorii Găzduiţi”, program conceput pentru cumpărătorii de top, fiind o componentă unică din GARDENIA, care oferă la cumpărătorului oportunitatea de a se întâlni cu expozanţii aleşi, axată pe întâlniri one-to-one. Cumpărătorii en-gross, importatorii şi distribuitorii materialelor de horticultură şi grădinărit, contractorii, proprietarii de pepiniere şi ferme de flori, pot accesa acest program pentru a contacta diverse companii sau pentru a obţine un plan de organizare. Cumpărătorul calificat va deveni oaspete VIP şi va primi cazare, catering şi multe alte beneficii. Accesul este liber la toata expoziţia GARDENIA.

Mai multe detalii despre eveniment şi modalităţile de participare puteţi găsi accesând web site-ul: www.gardenia.mtp.pl/en sau www.specialdazs.mtp.pl/en.

Persoana de contact din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui este dl. Bogdan Ţurcanu, tel. 0235361040, fax 0235319011, email : bogdan@ccivs.ro.

 

 

Harta strazilor din municipiul Vaslui

800x600 1024x768 4064x2948

Noutati legislative


No Documents